- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
NASTERESexul dupa nastere - care e adevarul

Sexul dupa nastere – care e adevarul

Primele saptamani dupa venirea pe lume a bebelusului, sexul este ultimul lucru la care o mamica se gandeste. Dar ce te faci cand a trecut de mult botezul, ba chiar a venit si prima aniversare si relatiile intime au ramas tot pe ultimul loc?

La inceput este oboseala, apoi, mami ramane sa dorma cu cel mic in patul conjugal, iar tati e exilat in sufragerie. O bona este greu de gasit, bunicii nu sunt disponibili, iar momentele de intimitate sunt amanate pe mai tarziu, mult mai tarziu. Marele pericol este ca devenim doar mami si tati si pierdem calitatea de iubiti.

Scuzele si explicatiile pentru seceta din viata sexuala de dupa nastere sunt usor de gasit, dar, spun psihologii, daca vrei, poti.

Lasand la o parte cazurile in care medical vorbind apar probleme care te impiedica sa ai o viata sexuala normala dupa cele 6 saptamani de la nastere, cele mai multe dintre piedici tin de psihic.

O mare grija

Cele mai multe dintre femei hotarasc ca au devenit neatragatoare pentru sot. Si ca atare, evita orice atingere si orice moment care s-ar putea prelungi in dormitor.

E drept ca odata cu sarcina au intervenit o multime de schimbari in corpul si pe corpul tau. Vergeturi, sani lasati, burtica (ce dispare cu multa greutate si exercitii fizice sustinute), dar da-i putin credit sotului tau – nu e atat de superficial. Intre voi exista o relatie mai profunda decat simpla atractie fizica la prima vedere. Cand o relatie de cuplu este buna, viata sexuala dupa venirea pe lume a bebelusului este chiar mai bogata, pentru ca voi doi va aveti nu numai pe voi in comun, ci si pe bebelusul pe care dragostea voastra l-a adus pe lume.

Iti curg sanii

Daca alaptezi, iti curg mai tot timpul sanii, sau ii simti grei. Nu ai niciun chef sa-ti inunzi sotul cu lapte in momentul orgasmului (care implica aceiasi hormoni care stimuleaza secretia lactata).

Ce poti face – poarta un sutien sau un top sau programeaza momentele de intimitate dupa masa bebelusului, cand sanii nu sunt atat de plini.

Nu se mai simte la fel

Da, dupa ce impingi un bebelus prin canalul de nastere, vaginul tau are putin de suferit si e posibil ca o perioada sa nu te simti la fel in timpul actului sexual. Dar nu te ingrijora – diferentele nu sunt atat de dramatice si oricum te poti recupera rapid cu ajutorul exercitiilor Kegel.

Executa cat mai multe serii in fiecare zi, oriunde te-ai afla si vei observa rapid rezultatele.

Te doare

Schimbarile hormonale de dupa nastere pot cauza o uscaciune a vaginului, ceea ce provoaca disconfort in timpul sexului. Alaptarea reduce si ea lubrifierea vaginala si in plus durerea ”reziduala” dupa nastere (mai ales daca ai avut si o epiziotomie) poate amplifica si ea starea neplacuta.

Ce e de facut – in primul rand, aveti nevoie si unul si altul de mult tact. Asigura-ti partenerul ca lipsa ta de interes nu are nimic de-a face cu atractia pentru el. Poti folosi la nevoie lubrifiant (pe baza de apa) pentru a face lucrurile ceva mai placute. Oricum, senzatia de durere sau de placere este si indusa de starea ta de confort psihic. Daca privesti reluarea vietii sexuale ca pe un favor facut sotului, sau faci asta doar de frica sa nu mearga in alta parte pentru placeri vinovate, atunci sexul este un soi de datorie, iar tu te simti un soi de victima care, dupa ce ca a trecut printr-o sarcina si o nastere (o experienta nu foarte placuta in sine), are acum de indeplinit si aceasta obligatie.

Daca in schimb intimitatea vine firesc, si nici tu nu resimti vreo presiune din partea sotului, iar el are suficient tact incat sa te faca sa te simti in continuare atragatoare, atunci momentele de intimitate vor fi frumoase, placute si foarte dese.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme