Este necesar să facem o diferențiere între diferite forme și tipuri ale educaţiei, respectiv învățarea formală, non-formală și informală. Pentru că educația reprezintă o parte holistică și semnificativă a vieții oricărui individ.
Educația nu are limite atribuite. Prin urmare, acesta poate fi clasificat în general în trei categorii:
- Educație formală,
- Educație informală,
- Educatie non-formală.
În literatura de specialitate, se consemnează două accepțiuni pentu noțiunea de învatare. Una extinsă prin care se încearcă să se cuprindă toate formele și modurile de învățare și o alta, mai restrânsă, care se refera numai la învățarea școlară.
În același timp, învățarea informală, cu accentul său practic, legătura cu lumea reală și atractivitatea acesteia pentru copii este încă subestimată ca instrument de abordare al activităţilor instructiv-educative.
Învățarea formală
Este învățarea oferită în mod obișnuit de către o instituție de învățământ sau de formare, structurată (în ceea ce privește obiectivele de învățare, timpul de învățare sau sprijinul pentru învățare) și conduce la certificare. Învățarea formală este intenționată din perspectiva elevului.
Învățarea non-formală
Este aceea care nu este furnizată de o instituție de învățământ sau de formare și de obicei nu duce la certificare. Este totuși structurată în ceea ce privește obiectivele de învățare, timpul de învățare sau suportul pentru învățare. Învățarea non-formală este intenționată din perspectiva elevului.
Învățarea informală
Reprezintă învățarea care rezultă din activități cotidiene legate de familie sau de timpul liber. Nu este structurată în ceea ce privește obiectivele de învățare, timpul de învățare sau suportul pentru învățare. De obicei nu conduce la certificare. Învățarea informală poate fi intenționată, dar în cele mai multe cazuri este involuntară sau întâmplătoare.
Totodată, majoritatea măsurilor educaţionale existente, ca parte integrantă, sunt implementate în cadrul sistemului educaţional. Orice fel de măsuri non-formale existente sunt introduse alături de cele formale.
Aproape toate ţările Uniunii Europene oferă atât măsuri educaţionale formale, cât şi non-formale. Un tip de foarte des de măsură întâlnit este cel al predării diferenţiate, practicate ori în cadrul clasei normale în grupurile de copii cu aptitudini mixte, ori în grupuri separate. O astfel de abordare este în general susţinută şi de cadrul legal. Trebuie menţionat că, în învăţământul primar, diferitele măsuri includ în general repartizarea elevilor pe grupuri în funcţie de aptitudinile lor.
Activităţile non-formale sunt la fel de des întâlnite ca şi predarea diferenţiată. De asemenea, acestea fac mult mai rar obiectul unor prevederi legale, din moment ce sunt dirijate de un organism neguvernamental.
Educația nu înseamnă doar cunoștințele conținute în cărți, ci este un concept mult mai larg care ajută la îmbunătățirea abilităților mentale ale copiilor, școlarilor.
Educația poate fi dobândită în mai multe forme prin școli, experiențe de viață și activități extracurriculare. Procesul de dobândire sau transmitere a cunoștințelor este cel care ajută la construirea unei personalități competente, îmbunătățind în cele din urmă calitatea vieții.
Educația se concentrează pe dezvoltarea capacităților academice, psihologice, spirituale și fizice ale unei persoane.
Educația merge dincolo de săli de clasă, școli și colegii.
