Bebelusul apreciaza inca din primele clipe faptul ca mama sa este o fiinta vie. Placerea cu care mama face ceea ce face pentru bebelus il determina pe acesta sa isi dea seama foarte rapid ca in spatele gesturilor exista o persoana.
Dar ceea ce il face pe bebe sa simta persoana din mama este, poate, capacitatea speciala a mamei de a se pune in locul copilului si de a sti, astfel, ce simte acesta. Nicio carte nu poate inlocui puterea mamei de a simti ce nevoi are bebelusul ei si, astfel, de a se adapta perfect.
Putem exemplifica aceste afirmatii luand situatia hranitului si comparand doi bebelusi. Unul dintre ei este hranit de mama, acasa, iar celalalt este hranit intr-o institutie, un loc potrivit, dar in care infirmierele au multa treaba si nu au timp sa acorde atentie fiecarui bebelus.
Spre exemplu, la ora mesei, bebelusul dintr-o institutie nu prea stie la ce sa se astepte. El nu stie mare lucru despre biberoane sau despre oameni, dar incepe sa creada ca i s-ar putea intampla ceva placut. Bebelusul este asezat in patut iar biberonul este fixat cu ajutorul pernelor, astfel incat sa ii stea in dreptul gurii. Infirmiera pune tetina in gura bebelusului, asteapta putin, apoi se duce catre un alt bebelus care plange.
La inceput lucrurile pot sta destul de bine, insa ulterior, biberonul devine amenintator la existenta sa. Bebelusul plange sau se agita iar biberonul ii cade din gura, lucru care il multumeste o vreme, dar in curand, el este iar nemultumit pentru ca vrea sa mai suga, dar nu mai ajunge la biberon, asa ca incepe iar sa planga. Dupa o vreme infirmiera se intoarce si ii fixeaza din nou biberonul in gura, doar ca acesta, desi noua ni se pare ca este acelasi biberon ca cel de dinainte, a devenit un obiect amenintator pentru bebelus. Asa ca procesul se repeta.
O mama calma rezolva intotdeauna orice problema. Mama face intotdeauna tot ce poate pentru a calma bebelusul si pentru ca acesta sa se simta confortabil si pregateste un intreg cadru in care sa aiba loc hranirea bebelusului. Acest mediu face parte din relatia umana.
Daca mama alapteaza, ii permite bebelusului sa aiba mainile libere, indiferent cat de mic este, astfel incat acesta sa ii poata pipai sanul si sa poata simti caldura, iar distanta dintre san si bebelus este foarte mica, caci copilul are la dispozitie doar o mica parte din lume in care lucrurile pot fi atinse cu gura, mainile si ochii. Mama il lasa pe bebelus sa ii atinga mana cu fata. La inceput, bebelusii nu stiu ca sanii fac parte din mama.
Cand fata atinge sanul, ei nu isi dau seama daca sentimentul placut se afla in fata sau in san. Bebelusii se joaca des cu obrajii, ii zgarie, exact ca si cum ar fi niste sani, iar mama are nenumarate motive pentru a-i permite micutului sa atinga si sa pipaie tot ce vrea. Fara indoiala senzatiile bebelusului sunt foarte puternice, ia daca sunt puternice, atunci cu siguranta sunt si importante.
Sursa: Copilul, familia si lumea exterioara, D.W. Winnicott
