Nou-nascutul postmatur ajunge pe lume mai tarziu decat ar fi normal, depasind 42 de saptamani de gestatie. De obicei, postmaturul se dezvolta perfect normal pana la varsta de 42 de saptamani, problemele aparand abia atunci cand sarcina continua in evolutie si dupa aceasta saptamana.
Nou-nascutul postmatur prezinta semnele unui bebelus mai mare. Nou-nascutul are fata ridata, pielea incretita. Unghiile sale sunt destul de mari, printre ele regasindu-se urmele de meconiu. De asemenea, nou-nascutul postmatur are parul mai mare, tegumentele incretite, prezentand la nivelul pielii urmele de meconiu.
Cordonul ombilical al acestuia este impregnat in meconiu. Se poate intampla ca la nastere tesutul subcutanat sa fie destul de scazut, capatand aspectul unui bebelus slab.
Riscurile unei sarcini atat de tarzii sunt destul de ridicate. Nu putine sunt cazurile in care riscul de asfixie sa fie destul de crescut. De obicei, nou-nascutul postmatur prezinta semnele unei afectiuni fetale.
Datorita faptului ca lichidul amniotic ar putea fi aspirat de catre nou-nascut, atunci sansele de supravietuire ale acestuia sunt de mici. In plus, sistemul nervos al micutului ar putea fi afectat destul de mult. Tocmai de aceea, medicii sunt rezervati in ceea ce priveste astfel de cazuri. Imediat dupa nastere medicii incearca sa extraga lichidul amniotic si urmele de meconiu de la nivelul cailor respiratorii ale nou-nascutului.
Pentru a preveni toate aceste afectiuni, viitoarea mamica va trebui evaluata medical destul de atent. Ori de cate ori medicii constata ca au aparut modificari la nivelul starii de sanatate a bebelusului aflat in burtica mamei, atunci ar putea recomanda nasterea prin cezariana, reducand astfel riscurile asupra vietii bebelusului.
