- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
COPIIComportamentCand copilul face o criza de nervi

Cand copilul face o criza de nervi

Cele mai multe dintre crizele de nervi ale copilului se petrec in public. Stresati de faptul ca am putea fi judecati, reactionam gresit, agravand plansul copilului si intretinand un comportament indezirabil. Ce sa faci si ce nu cand copilul face o criza de nervi.

In primul rand, atunci cand criza de nervi se petrece in public, fereste-te sa te gandesti la reactia celor din jur. Este foarte probabil sa te judece, sa iti considere copilul rasfatat si pe tine un parinte nu prea bun. Dar chiar te intereseaza ce cred oamenii din jur sau mai important ar fi sa reactionezi inteligent, pentru a reduce riscul de comportamente indezirabile pe viitor si a-i insufla valori sanatoase copilului tau?

Oriunde s-ar petrece criza de nervi, ar fi important sa reduci numarul de martori – daca are loc in parc, ia-l de mana si mergeti intr-o zona mai retrasa, daca sunteti la vreo zi de nastere paraseste camera inainte ca toti parintii sa se adune si sa-si dea cu parerea, dand apa la moara celui mic si accentuandu-i izbucnirea.

Incearca sa tratezi neutru acest comportament – daca le lasi prinsa in emotii, te poti enerva rapid la randul tau, atunci cand juniorul face o criza de nervi.

Nu tipa la copil, nu-l ameninta si nu-l santaja (hai, mama, nu mai plangem, ca ne facem de ras). Si nici nu-l mitui (daca nu mai plangi, mergem sa-ti cumparam o jucarie/o prajitura, sau orice altceva stii ca-i mai place lui).

Aminteste-ti ca de comportamentul tau depinde in mare parte reactia lui. El poate face o criza de nervi, dar tu poti alege sa o ignori. Anunta-l acest lucru. Spune-i ca intelegi ca ceva l-a suparat, dar ca tu nu pricepi ce spune cand plange si ca imediat ce se linisteste din plans si din tavalit pe jos puteti discuta, sa gasiti o solutie la problema lui.

Daca s-a pus pe o criza de plans fiindca ai refuzat sa-i dai ceva, mentine-te tare pe pozitii si dupa ce da drumul la robinetul de lacrimi si tipete. Daca cedezi si ii dai ce si-a dorit, va invata ca asta este cel mai bun mod de a obtine ceva.

Aminteste-ti ca tu esti modelul pentru copilul tau – daca te vede pe tine reactionand calm, undeva in mintea lui se va produce un declic – ca lucrurile se pot rezolva fara plans si tipete, ca mami nu plange si tipa la prima nemultumire. Incet-incet, ajutat de tine copilul va invata sa verbalizeze nemultumirile, ceea ce va scadea numarul de crize de nervi.

Oglindirea emotiilor este foarte importanta pentru copil – simplul fapt ca recunosti ca are dreptul sa aiba acele emotii il ajuta sa se linisteasca, pentru ca frustrarea lui porneste din faptul ca este prea mic sa poata face anumite lucruri si ca nu este inteles. Oglindirea emotiilor nu inseamna si acceptarea cererii lui.

Ce poti face pentru a preveni

Sigur ca este mult mai usor sa previi, decat sa dezamorsezi o criza de nervi:

  • asigura-te ca atunci cand plecati undeva aveti provizii de apa si mancare. Starea de frustrare este accentuata de foame sau sete.
  • nu plecati din casa daca este foarte obosit – e o reteta sigura de dezastru.
  • daca mergeti in vreo vizita, explica-i ce se va intampla. Situatiile neprevazute ii pot lua prea tare prin surprindere pe cei mici.
  • distrage-i atentia daca observi ca se pregateste un episod de plans. Cel mai bine functioneaza o activitate in care sa te implici si tu cu el. Daca-i arati doar o jucarioara anume, asta nu-l va tine prea departe de momentul in care isi va aminti ca el de fapt dorea sa planga.
Articolul precedentCum sa cresti copii miliardari
Articolul următorDe ce sa ii iei un puzzle

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme