- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
LIFESTYLESPANIA: Doar 5% dintre pacienții COVID-19 au dezvoltat ANTICORPI

SPANIA: Doar 5% dintre pacienții COVID-19 au dezvoltat ANTICORPI

Doar 5% dintre pacienții COVID-19 au dezvoltat anticorpi, potrivit unui studiu naţional realizat în Spania.

Cercetarea, în cadrul căruia aproape 70.000 de persoane din întreaga Spanie au fost testate de câte trei ori pe durata ultimelor trei luni, arată că prevalenţa virusului nu s-a modificat semnificativ după ce primele rezultate au fost publicate în luna mai.

Imunitatea la noul coronavirus poate fi de scurtă durată, întrucât 14% dintre participanţii testaţi pozitiv la anticorpi în prima etapă au avut apoi rezultate negative în ultimul stadiu al testării.

“Imunitatea poate fi incompletă, poate fi tranzitorie, poate să dureze doar pentru scurt timp şi apoi să dispară”, a declarat medicul Raquel Yotti, directoarea Institutului de sănătate Carlos al III-lea din Spania, care s-a aflat printre coordonatorii studiului.

Pierderea imunităţii a fost mai des întâlnită în rândul persoanelor care nu au dezvoltat niciodată simptome ale bolii.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme