- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
COPIICamera copiluluiŞifoniere pe care le poţi integra în decorul camerei copilului

Şifoniere pe care le poţi integra în decorul camerei copilului

Mic sau mare, copilul are nevoie de un spaţiu al lui în care să îşi păstreze garderoba, varianta cea mai comună fiind alegerea unui şifonier. Sifonierele destinate amenajării camerelor pentru copii pot avea culori îndrăzneţe sau forme atipice, caracteristici apreciate de cei mici.

O căsuţă pentru păpuşi poate fi reprodusă la o scară mai mare astfel încât să devină un şifonier în camera unei fetiţe. Este important să ţii cont de pasiunile copilului tău, iar dacă acesta visează la cavaleri şi castele, poţi decora camera respectând această temă şi alegând un şifonier care să aibă elemente specifice unei fortăreţe, spre exemplu. Copiii sunt posesivi cu lucrurile lor, de aceea îi încântă să îşi vadă numele trecut pe obiectele care le aparţin, inclusiv pe pereţii din camera lor sau pe diverse piese de mobilier.

Astfel, un şifonier pe care să fie menţionat numele copilului este o variantă atrăgătoare pentru cel mic, mai ales dacă uşile acestuia au şi o formă mai deosebită. Uşile şifonierului sau întregul şifonier pot fi acoperite cu vopsea blackboard, permiţând astfel copilului să deseneze în voie pe suprafaţa acestuia. Cu ajutorul stickere-lor de diverse forme şi culori putem transforma un dulap simplu într-unul potrivit pentru o cameră destinată copiilor.

Un efect similar putem obţine şi în cazul în care alegem să vopsim un dulap vechi într-o culoare puternică. Dacă alegi pentru fronturile şifonierului aceeaşi culoare ca cea a pereţilor, vei obţine un efect interesant, de mărire a spaţiului.


Culoare, forme atipice, modele diverse toate sunt permise şi chiar binevenite în camera copilului, indiferent că este vorba de piesele de mobilier, textilele, obiectele decorative sau elementele arhitecturale ale încăperii.

Articol semnat de Flavia Lorena Irimescu, decorator interioare, telefon: 0747666473

Foto: http://www.pinterest.com

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme