Screeningul auditiv efectuat imediat dupa nastere are scopul de a detecta timpuriu deficientele de auz congenitale si se adreseaza unei probleme de sanatate cu profunde implicatii individuale si sociale, surditatea. Identificata la timp, hipoacuzia poate fi rezolvata cu mijloacele medicale si tehnologice disponibile astazi, ceea ce inseamna ca screeningul este primul pas – obligatoriu – in recuperarea auditiva a bebelusilor cu deficiente de auz. Autor: dr. Sebastian Cozma, medic primar ORL, sef lucrari ORL, UMF „Grigore T. Popa” Iasi
Utilitatea si necesitatea screeningului auditiv la nou-nascuti deriva din numeroase argumente:
· surditatea este cea mai frecventa boala prezenta la nastere, afectand intre 1 si 3 la 1.000 de nou-nascuti;
· boala nu poate fi detectata in timp util fara teste specifice;
· screeningul hipoacuziei este simplu, testarea prin otoemisiuni acustice putand fi efectuata in maternitate in primele zile dupa nastere;
· pentru copiii diagnosticati cu probleme de auz exista solutii medicale eficiente, ce pot asigura o dezvoltare auditiv-verbala normala;
· procesul de diagnostic si tratament al hipoacuziei congenitale este unul profitabil pentru societate, deoarece investitia initiala, ce permite pacientului sa aiba o viata personala, de familie si profesionala normala, este mai mica decat costurile pe care statul le-ar avea pentru intretinerea unei persoane cu handicap auditiv pentru toata viata.
Standardul de aur pentru diagnosticul si tratamentul hipoacuziei, stabilit prin conventii internationale, recomanda in prezent diagnosticarea surditatii congenitale pana la varsta de 3-4 luni, protezarea auditiva pana la 6 luni si implantarea cohleara, acolo unde este necesara, in jurul varstei de 1 an.
Cum se realizeaza screeningul auditiv neonatal
Testul pentru detectarea surditatii congenitale este simplu, dureaza cateva minute pentru ambele urechi, nu este invaziv si poate fi repetat ori de cate ori este nevoie. In Maternitatea Arcadia Iasi, testul este efectuat de catre medicul neonatolog; evaluarea se realizeaza in prima sau a doua zi de la nastere, intr-un moment cand bebelusul este linistit sau chiar in timp ce acesta doarme.
Metoda se bazeaza pe masurarea otoemisiunilor acustice, cu ajutorul unui aparat special. O sonda de mici dimensiuni, protejata de un cap steril, este introdusa pe rand in fiecare ureche a bebelusului, testarea otoemisiunilor acustice este pornita, iar aparatul furnizeaza in scurt timp un rezultat standardizat care indica medicului daca exista sau nu o suspiciune de deficienta de auz.
Copiii care nu trec testul pe una sau pe ambele urechi trebuie testati ulterior, pana la varsta de 3 luni, intr-un serviciu de audiologie. Abia aceste teste ulterioare vor putea confirma sau nu suspiciunile relevate de testarea neonatala, care trebuie privita ca un indicator preliminar.
O categorie aparte este alcatuita din copiii care prezinta factori de risc pentru aparitia surditatii, cei mai importanti astfel de factori fiind prematuritatea, hipoxia sau detresa respiratorie, hiperbilirubinemia, tratamentele ototoxice sau asistarea de lunga durata in serviciul de terapie intensiva. Acesti bebelusi sunt trimisi pentru testare audiologica in mod automat, iar testarea lor se face periodic, pana dupa varsta de 1 an, chiar daca testul din maternitate este trecut fara probleme. Motivul este ca hipoacuzia se poate instala progresiv si nu este detectata intotdeauna de la nastere.
Deficientele de auz – o privire de ansamblu
Societatea umana s-a dezvoltat pe baza comunicarii, iar comunicarea intre oameni este auditiv-verbala. In ultimele decenii, desi comunicarea este din ce in ce mai tehnologizata, vorbirea si auzul raman componentele esentiale ale contactului interuman.
Deficienta auditiva afecteaza comunicarea in diverse moduri, in functie de gradul surditatii si de momentul cand apare. Astfel, daca pierderea auditiva se instaleaza la un adult in mod treptat sau brusc, acesta este afectat in comunicare, dar isi pastreaza limbajul. Se va adresa medicilor specialisti din cauza simptomatologiei, iar aplicarea solutiilor terapeutice recomandate va duce la recuperarea capacitatii de comunicare si reluarea unui regim de viata aproape de normal.
Situatia este complet alta daca discutam despre hipoacuzia congenitala sau perinatala la copil, deoarece, in lipsa auzului, copilul ori nu poate dezvolta limbaj deloc, ori achizitioneaza putine cuvinte, cu tulburari importante de dictie. Acest lucru nu este niciodata evident de la nastere, un copil surd putand arata la fel ca unul normal. Mai mult, comportamentul copiilor fata de sunete este unul individual. Multi sugari nu reactioneaza la sunete, insa lipsa reactiilor poate fi pusa la ei pe seama somnului, a „lipsei de interes”, etc.
In jurul varstei de 7-9 luni, sugarii prezinta o perioada de automatisme fonatorii de tip bisilabic, simuland „ma-ma”, „ta-ta” sau „ba-ba-ba”, sugerand parintilor inceperea dezvoltarii limbajului. Acest exercitiu fonator se produce insa automat la toti copiii, indiferent daca aud sau nu. Copiii mici care au pierderi auditive nu pot spune ca nu aud, in schimb ei compenseaza mult in comunicare prin alte functii senzoriale cum sunt vazul, sensibilitatea tactila si vibratorie. Astfel, alarma apare de cele mai multe ori abia cand limbajul asteptat nu se dezvolta. In consecinta, daca parintii nu sunt foarte vigilenti sau informati, diagnosticul poate fi pus destul de tarziu, la 2-3 ani.
Plasticitatea sistemului auditiv al copilului este maxima in prima perioada de viata, cand creierul inmagazineaza o cantitate enorma de informatie. Se stie ca perioada de pana la 2-3 ani este cruciala in invatarea limbajului, un copil de 3 ani putand deja sustine fluent o conversatie. De aceea, cu cat deficitul auditiv se identifica mai tarziu, cu atat este mai dificil de compensat pierderea, iar invatarea limbajului este mai limitata si necesita eforturi mari de reabilitare logopedica.
Desigur ca exista multiple forme de surditate, de diverse cauze. Surditatile pot fi izolate, adica fara alte probleme de sanatate asociate, sau pot face parte dintr-un sindrom, atunci cand se asociaza cu suferinte renale, cardiace, endocrine, malformatii etc. Singurele situatii in care surditatea este de banuit de la inceput sunt acelea in care copiii prezinta malformatii cranio-faciale ce afecteaza urechea.
In lipsa interventiei medicale, copiii cu surditati profunde bilaterale de la nastere nu pot deloc invata limbaj, fiind viitorii surdo-muti. Cei cu pierderi auditive medii si severe spre profunde pot fi protezati auditiv clasic (proteze auditive conventionale), cu sanse bune de reabilitare auditiv-verbala.
In orice forma de surditate insa, cheia unei reabilitari care sa dea sanse copilului sa evolueze aproape similar copiilor normali este diagnosticul surditatii cat mai aproape de momentul instalarii ei si interventia terapeutica imediat dupa diagnostic.
In concluzie, vorbim despre boala cea mai frecventa a nou-nascutului, care poate fi identificata prin teste simple si rapide, si care poate fi remediata prin solutiile medicale disponibile azi, astfel incat copilul sa se bucure de o dezvoltare normala. Desigur, pentru a putea sustine acest efort de identificare, diagnosticare si tratament al copiilor cu hipoacuzie, este nevoie de o buna colaborare intre specialistii neonatologi, specialistii ORL, pediatri si medicii de familie, insa rolul parintilor este crucial pentru respectarea programului propus de specialisti si pentru sprijinirea copilului de-a lungul diverselor etape de tratament.
Reteaua de sanatate Arcadia ofera servicii avansate de diagnostic si tratament in aprox. 40 de specialitati medicale, chirurgicale si conexe, gratie structurii sale complexe, ce include policlinici si centre medicale, un spital multidisciplinar si un spital de cardiologie interventionala, un centru de imagistica medicala, farmacii cu circuit deschis si o unitate de servicii medicale mobile.
Va invitam sa cunoasteti mai bine reteaua medicala Arcadia, accesand urmatoarele pagini:
www.arcadiamedical.ro
www.arcadiamami.ro
www.facebook.com/Arcadia.Hospital
