- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
COPIIRosu in gat! Il operezi?

Rosu in gat! Il operezi?

Aproape toti copiii au un episod acut de amigdalita, adica o inflamare a amigdalelor, cel putin o data in viata. Acest episod poate fi mai mult sau mai putin complicat. Dar cand e cazul sa te gandesti la operatie?

Amigdalele sunt pozitionate de o parte si de alta a gatului, in interior, in spatele bazei limbii. Ele sunt structuri moi, cu tesut limfatic, si au un rol important in apararea organismului de infectii. Sunt de fapt o mica parte a sistemului imunitar.

Tocmai de aceea, astazi, multi medici nu se mai grabesc sa recomande amigdalectomia la fel de des cum o faceau in urma cu zeci de ani: desi operatia este una dintre cele mai usoare interventii chirurgicale, totusi rolul amigdalelor poate fi mult mai important in protejarea cailor respiratorii si pulmonare de viroze si infectii. Medicul poate recomanda scoaterea amigdalelor doar daca cel mic face mai mult de trei infectii pe an, trei ani la rand, ceea ce inseamna ca are o problema cronicizata. La fel se intampla si in cazul unei infectii acute – pericolul unor posibile blocaje respiratorii sau infectii puternice fiind mai important decat protectia imunitara – sau atunci cand tratamentul medicamentos nu are efect.

Remedii recomandate

In cazul in care copilul are peste cinci ani, poti incepe sa tratezi simptomele unei amigdalite usoare acasa, cu paracetamol (potrivit varstei lui) si cu gargara cu un sirop special sau cu o solutie salina (o poti face din sare grunjoasa si apa sau o poti cumpara de la farmacie). Evita sa ii dai sucuri si fructe acide. De asemenea, nu ii da nimic rece sau fierbinte. O inflamatie in gat nu inseamna imediat operatie. Totusi, daca puiul tau are febra mare, mergi imediat cu el la medic. Acesta ii poate recomanda un exudat faringian, pentru a vedea daca infectia este produsa de un streptococ, dupa care ii va prescrie tratamentul adecvat. Medicamentatia se stabileste in functie de cauza: infectiile cu streptococ se trateaza cu antibiotic, in vreme ce pentru faringitele virale este nevoie de odihna la pat si de siropuri si spray-uri pentru calmarea durerii in gat.

De asemenea, daca febra este medie, dar dureaza mai mult de 48 de ore, trebuie sa mergi de urgenta cu copilul la medic. Acesta va recomanda interventia chirugicala doar daca infectia este recurenta sau grava.

Atentie! Netratata, o amigdalita poate duce la complicatii de genul inflamarii rinichilor sau, din cauza raspandirii rapide a infectiei, la otita medie, abces periamigdalian ori reumatism articular acut.

Cand e cazul sa il operezi?

Amigdalectomia dureaza aproximativ 45 de minute, iar in cele mai multe cazuri nu necesita spitalizare ulterioara. Doar micutii sub trei ani pot ramane sub supraveghere medicala. De asemenea, cei cu diverse patologii si cu risc de complicatii pot fi spitalizati maximum cinci zile dupa operatie. De regula, copiii pot fi luati acasa imediat dupa trezirea din anestezie, dar trebuie urmariti in ziua operatiei: ei resimt destul de putin efectele intreventiei si se refac mai repede decat un adult care ar trece prin aceeasi interventie, se joaca si sunt activi.

Exista si posibilitatea interventiei cu laser. Unele studii arata insa ca laserul utilizat la nivelul amigdalelor poate duce la cronicizarea infectiei. De aceea, este una dintre operatiile in care se recomanda mai degraba intreventia chirugicala clasica. Dupa operatie, copilul trebuie sa consume multe lichide la temparatura camerei, pentru a nu se deshidrata.

Mitul inghetatei

Exista o opinie pur populara, conform careia, dupa amigdalita, trebuie sa mananci inghetata pentru a te vindeca. De fapt, este contraindicat ca cel mic sa manance inghetata in primele cinci zile dupa scoaterea amigdalelor, temperatura scazuta facand mai degraba rau si intarziind cicatrizarea. Acest mit isi are sursa in faptul ca inghetata este considerata o cauza a „rosului in gat” si vine ca o promisiune ca, dupa operatie, nu va mai reprezenta o problema. Mitul a pornit tot din lumea medicala, in urma cu 30-40 de ani, cand nu se facea anestezie generala, iar medicii incercau sa-i cuminteasca pe cei mici spunandu-le ca trebuie sa rabde putin, dupa care pot sa consume toata viata cata inghetata vor.

 

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme