Atunci cand vorbim despre alaptare, mai ales daca esti la inceput, cand inca te acomodezi cu nou-nascutul, trebuie sa stii ca un lucru este esential: rabdarea. Apoi sa stai confortabil atat tu cat si bebelusul. Si nu uita sa-ti aloci un interval lung de timp.
Bebelusul trebuie sa isi poata misca mainile si sa aiba o parte a corpului descoperita, pentru a putea simti pielea mamei. Poate chiar bebelusul trebuie asezat gol pe corpul gol al mamei. Un lucru este clar – daca bebelusul nu vrea sa manance, este absolut inutil sa il fortezi. Singura solutie este sa creezi cadrul ideal in care bebelusul sa gaseasca sanul si, astfel, sa se stabileasca experienta potrivita pentru alaptat.
Urmari ale acestor intamplari pot sa apara si mai tarziu, in urmatoarele etape de dezvoltare ale copilului. Mama, care tocmai a nascut, a trecut printr-o experienta tulburatoare si foarte serioasa si are nevoie, in continuare, de ajutor specializat. Este inca in grija persoanelor din spitalul in care a nascut.
Are toate motivele din lume sa simta ca nu se poate descurca singura si sa fie sensibila la parerile femeilor importante care se intampla sa fie in zona, indiferent daca este vorba despre o moasa, propria mama sau soacra. Femeia care tocmai a nascut este acum intr-o situatie delicata.
Se pregateste de noua luni pentru acest moment si, din motivele enumerate deja, ea este persoana care stie exact ce are de facut pentru a-si alapta bebelusul, dar, daca cei din jur sunt incapatanati, nu ne putem astepta ca ea sa aiba puterea de a li se opune. Va putea face asta cand va avea doi sau trei copii si multa experienta in spate. Situatia ideala este cea in care exista o relatie fericita intre mame si infirmierele din maternitati sau moase.
In cazul unei relatii, mama are toate sansele de a stabili asa cum vrea ea primul contact cu bebelusul ei. Bebelusul se afla alaturi, in patutul lui, doarme in cea mai mare parte a timpului, iar ea poate sa il priveasca incontinuu si sa isi dea seama ce minunatie de pui de om are. Mama se obisnuieste acum cu plansul propriului bebelus. Desi plansul o tulbura, atunci bebelusul este luat din camera cata vreme ea doarme si este dus inapoi cand se trezeste. Iar cand simte ca bebelusul vrea sa manance sau isi doreste un contact cu corpul ei, personalul din spital o ajuta sa il ia in brate.
Exista si cazul tinerei mame care nu intelege ce se intampla. Nu ii explica nimeni nimic, bebelusul este tinut in alta camera, probabil impreuna cu alti bebelusi, si ii este adus doar la ora mesei. Se aud mereu plansete de copii, deci mama nu invata sa deosebeasca plansul bebelusului ei. Cand este ora de alaptat, bebelusul este adus si predat mamei si nici ea nu-si simte sanii umplandu-se cu lapte si nici bebelusul nu are ocazia de a explora lumea inconjuratoare si de a avea idei.
Dar chiar si mamele invata sa fie mame din experiente. Cred ca este mult mai bine daca privesc asa lucrurile. Experientele le ajuta sa creasca. Daca prefera celalalt punct de vedere – conform caruia trebuie sa citeasca o multime de carti pentru a fi, de la inceput, mame perfecte, au facut o alegere gresita. Pe termen lung, avem nevoie de mame si de tati care au descoperit cum sa aiba incredere in propria persoana. Aceste mame impreuna cu sotii lor construiesc cele mai frumoase camine in care bebelusii pot creste si se pot dezvolta.
Sursa: Copilul, familia si lumea exterioara, D.W. Winnicott
