Auzim frecvent parinti care se plang de copiii lor “lenesi”, care par a nu vrea sa invete sau sa gandeasca si nu sunt motivati sa depuna niciun efort (cu exceptia jocurilor pe calculator). Cel mai adesea, “lenea” este atribuita copiilor in legatura cu sarcinile scolare si efortul mental implicat de acestea. Niciun parinte nu se plange de copilul caruia ii e lene sa se joace. Inainte de a eticheta astfel un copil, este nevoie sa intelegem corect cauza pentru care se comporta astfel. Cateodata, exista circumstante care nu depind de copil, el doar “traducand” o dificultate intr-un comportament catalogat gresit drept “lenes”.
Cand poate fi un copil “lenes”?
Daca definim lenevia ca “refuzul deliberat de a lucra”, aceasta implica o anumita capacitate de deliberare si vointa ce nu sunt accesibile copilului decat dupa o anumita varsta. In plus, lenea include mecanisme motivationale defecte ce necesita timp pentru a se “perfectiona” in acest sens. Cu alte cuvinte, copilul mic, aflat la varsta prescolara, nu poate fi lenes pentru ca nu detine inca aceasta capacitate. Un copil mic care refuza sa faca o activitate tipica varstei sale are cu siguranta un motiv obiectiv pentru care nu poate face ce i se cere. De cele mai multe ori, copilul refuza pentru ca simte ca nu poate, nu stie, sau ii este frica, devenind paralizat de sentimentul propriei incapacitati. Spre exemplu, daca un copil refuza sa deseneze sau sa coloreze, el are foarte probabil o dificultate de perceptie vizuala, de coordonare ochi-mana sau de motricitate fina, a degetelelor. In alte cazuri, refuzul are la baza o frustrare generata de modul incorect in care parintii relationeaza cu copilul, ca de exemplu felul in care acestia il incurajeaza sau il critica pentru ceea ce face.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
