- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
EVENIMENTEPrograme educative moderne pentru prichindeii din sectorul 6

Programe educative moderne pentru prichindeii din sectorul 6

legumele si copiii (www.aicrblog.org)În cadrul programelor educaţionale în care sunt implicaţi cei 60 de micuţi, beneficiari ai Centrului Pilot Social Multifuncţional “Buburuza Mare” din sectorul 6 se joacă şi învaţă în acelaşi timp.

La iniţiativa educatorilor, copiii au format echipe, alături de părinţi, încercând să câştige marele premiul al unui concurs inedit. Din legume şi fructe, tăind şi asamblând, concurenţii sunt provocaţi să obţină chipuri de oameni şi animale cât mai sugestive.

Regulile competiţiei sunt clare:  participanţii sunt obligaţi să utilizeze cel puţin două legume şi două fructe; să redea prin îmbinarea legumelor şi fructelor un chip uman sau un chip de animal; să redea expresivitatea chipului ales; să dea un nume chipului realizat; să lucreze în echipă (părinţi şi copil); să se fotografieze alături de obiectul confecţionat.

Premiile constau în diplome, multe aplauze şi bilete la film pentru copii.

Realizat prin parteneriatul dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Asociaţia AHAVA, Centrul Pilot Social Multifuncţional „Buburuza Mare” se adresează copiilor cu vârste cuprinse între trei şi şapte ani care nu frecventează cursurile grădiniţelor de stat sau particulare, oferind la standarde europene servicii educative, de îngrijire, hrană şi supraveghere pe timp de zi pentru micuţii preşcolari.

 

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme