- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
COPIICamera copiluluiPaturile supraetajate - soluţia perfectă pentru camerele mici

Paturile supraetajate – soluţia perfectă pentru camerele mici

La scurt timp după căsătorie, întrebarea care vi se adresează cel mai frecvent este : *Când faceţi şi voi un copil?*. După ce aveţi primul copil, tot nu scăpaţi de întrebări, dar de dată această, întrebarea sună cam aşa: *Când îi faceţi o surioară sau un frăţior?*

2

Sună cunoscut pentru mulţi dintre voi, nu? Dacă aveţi deja un copil şi va gândiţi la al doilea, dar dispuneţi de un singur dormitor pe care cei doi copii urmează să îl împartă, se impune o reconfigurare a amenajării actuale.

Primul lucru pe care trebuie să îl luaţi în calcul este suprafaţa spaţiului pe care urmează să îl amenajaţi. Dacă încăperea nu este una prea mare, ideal este să apelaţi la paturile supraetajate. Prin dispunerea lor, există posibiliatatea de a le dota şi cu spaţii pentru depozitare, atât de necesare în camera copiilor. În acest scop se pot folosi trepetele de acces la patul situat la etaj, dacă ele sunt realizate sub formă unor sertare, sau se pot prevedea sertare sub patul aflat pe podea.

3

De regulă, paturile supraetajate sunt paralele, ocupând un perete din camera. Acest aranjament este ideal în cazul camerelor înguste. Dacă încăperea este pătrată, paturile supraetajate pot fi perpendiculare, ocupând astfel porţiuni din doi pereţi. Şifonierul sau biroul pot face parte din ansamblul paturilor supraetajate.

4

Deoarece siguranţa este pe primul loc când vorbim despre copii, se recomandă o atenţie sporită când vine vorba de modalitatea de acces în patul aflat la etaj. Pe lângă binecunoscutele paturi simple supraetajate, se pot achiziţiona sau se pot face pe comandă paturi care să ia diverse forme: castel, barcă, căsuţa etc. , încăperea devenind mult mai atractivă pentru cei mici. Un alt aspect important îl reprezintă iluminatul. Ideal este că fiecare copil să aibă acces la propria sursă de lumina reprezentată de câte o aplică montată pe perete.

5
Paturile supraetajate devin soluţia perfectă pentru camerele mici, şi ele pot fi alese şi în cazul în care un singur copil deţine camera, doar că în acest caz locul patului aflat pe podea este luat de un birou sau şifonier.

6

Articol semnat de Irimescu Flavia Lorena- decorator interioare, telefon: 074766647

Foto: www.pinterst.com

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme