- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
COPIIIngrijire copiiPatru greșeli pe care le fac părinții în creșterea copiilor

Patru greșeli pe care le fac părinții în creșterea copiilor

Creșterea copiilor nu este deloc un lucru ușor, solicită foarte multe resurse emoționale, intelectuale, financiare, psihice ale unei familii. Nu întâmplător statisticile arată că multe persoane căsătorite au fost mai mulțumite de mariajul lor înainte de a avea copii și după ce aceștia s-au așezat la casa lor. Foarte mulți părinți muncesc din greu și se întorc acasă deja epuizați, încât nu mai au răbdare și cu copiii lor. Viața în ziua de azi este mult prea frenetică, copleșitoare, complexă pentru a putea spune din toată inima că lucrurile sunt simple când este vorba de creșterea copiilor.

Mulți dintre părinți își dau seama la un moment dat că au pierdut controlul asupra copiilor. Nu este vorba despre răfăț, este chiar o luptă de putere, care se dă între părinți și copii. Conflictele dintre părinți și copii apar în familiile cu probleme, în care creșterea copiilor nu este nici pe departe plină de satisfacții.

Unii părinții se întreabă de multe ori unde greșesc în educația copiilor, pentru că există o serie de greșeli pe care le văd la alte familii și pe care poate le fac și ei. Așadar, lista cu greșeli nu este chiar mică, dar un lucru este clar, nu toate se aplică tuturor. Iată care sunt principalele greșeli pe care le fac părinții!

1. Părinții care își răsfață prea mult copilul fac o greșeală mare

Dădăcirea copilului poate deveni o problemă la un moment dat, deoarece acesta va deveni fricos și nesigur pe el. Copilul nu trebuie răsfățat și nici dădăcit exgerat. El trebuie lăsat să facă lucrurile în felul lui, să știe că are și el responsabilități, să se obișnuiască de mic să ia decizii și să fie independent. Părinții trebuie să-l învețe, să-l sfătuiască dar să-i lase și libertatea de a decide singur. În plus, ei trebuie să-l recompenseze pentru fiecare realizare, astfel îl stimulează să prindă curaj, încredere, să aibă mai multă stimă de sine. În acest fel el se va strădui mai mult data viitoare.

2. Părinții nu trebuie să implice copilul în prea multe activități

În majoritatea familiilor, părinții sunt concentrați tot timpul pe a produce,  pe a câștiga bani și a-i cheltui. Ei au tendința de a le cere și copiilor lor foarte mult, de aceea îi implică în multe activități, încât aceștia nu mai au timp să-și trăiască copilăria. Suprasolicitarea copilului poate duce cu siguranță la epuizarea lui, la apariția sentimentelor de tristețe. Părinții cer mereu de la copiii lor cele mai bune note, cele mai bune rezultate la cursuri, sau urmarea celei mai bune facultăți.

3. Părinții au așteptări prea mari de la copiii lor

Foarte mulți părinți, care sunt oameni cu carieră – medici, avocați, afaceriști – impun copilului lor să facă anumite studii și nu țin cont de dorințele acestuia. Ei își modelează copilul în direcția unei cariere alese de ei și nu țin cont de dorințele copilului, uneori nici nu iau în considerare faptul că el și-a exprimat altă alegere în privința a ceea ce își dorește să facă în viață. În mod normal copilul trebuie îndrumat în viață, dar trebuie lăsat să decidă să facă ceea ce îi place, pentru că altfel, el oricum va alege un alt drum la un moment dat, peste ani.

4. Părinții trebuie să construiască o relație de prietenie cu copilul lor

Sănătatea unei relații între copii și părinți este greu de realizat în multe familii. Și totuși, în orice familie sănătoasă, cineva deține mereu controlul și menține echilibrul emoțional. Părinții trebuie să știe să devină mai buni, să construiască relații de prietenie cu copilul lor. Nu este foarte dificil să facă acest lucru dacă se obișnuiesc să petreacă cât mai mult timp cu copilul lor.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme