- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
LIFESTYLEFamiliaNoi solutii pentru "meseria" de parinte. Fundatia Estuar a lansat Centrul educational...

Noi solutii pentru „meseria” de parinte. Fundatia Estuar a lansat Centrul educational pentru copii isteti

Pentru multi copii, sistemul de invatamant clasic nu raspunde intotdeauna nevoii lor de invatare si dezvoltare. Un ritm de lucru mai alert, nevoia de atentie speciala sau dificultatile intampinate in ceea ce priveste lucrul in echipa sunt aspecte care inca ridica numeroase probleme pentru parintii in cauza.

Smart-KIDS-177_2De aceea, Fundatia Estuar a deschis astazi portile Centrului educational pentru copii isteti, un spatiu care vine in intampinarea parintilor care cauta un program educational complex, complementar educatiei formale, dar mai ales, un mediu in care siguranta, incurajarea exprimarii creative, confortul emotional si dezvoltarea armonioasa sunt prioritare.

Centrul reuneste o echipa de specialisti de elita care vin cu raspunsuri si solutii la cele mai delicate intrebari. Impreuna cu domnul doctor Cristian Andrei, presedintele Fundatiei Estuar, cei mai buni psihologi, psihiatri sau terapeuti ii vor asista si pregati pe cei mici, ajutandu-i sa isi descopere Smart-KIDS-106_2propria identitate, sa isi formeze o imagine de sine pozitiva si sa devina responsabili pentru propriile lor actiuni.

De asemenea, centrul va raspunde nevoilor speciale ale copiilor diagnosticati cu probleme emotionale, comportamentale sau de dezvoltare.

Copii isteti, solutii pe masura

Parintii copiilor cu tulburari de comportament traiesc o permanenta provocare: alegerea unei gradinite sau scoli potrivite, alegerea unei persoane care sa il supravegheze pe cel mic atat timp cat ei sunt la munca sau terapeutii care ii consiliaza, toate acestea sunt probleme care raman exclusiv in responsabilitatea familiei. Lucrurile sunt cu atat mai complicate cat, dintre copiii diagnosticati cu probleme emotionale sau de dezvoltare, 55,7% au tulburari de conduita perturbatoare, precum agresivitate, sfidare sau comportament social, in timp ce restul au probleme de anxietate sau de dispozitie- se simt tristi, neiubiti sau deprimati, atentioneaza specialistii Estuar.

Un copil cu semne de ADHD, de exemplu, asa cum este V., este hiperactiv, are o nevoie permanenta de atentie si de afectiune. Mersul in colectivitate reprezinta o mare provocare pentru el, dar si pentru parinti.

„Am schimbat trei gradinite in acesti ani – am mers la stat, am mers la privat. Cum V. este un copil puternic, care cere atentie, simte cand cel din fata este mai slab de fire decat el si foloseste defectele celuilalt pentru a il sicana, de aceea experienta gradinitei a fost una foarte dificila. Educatorii nu reuseau sa se impuna in fata lui, nu reuseau sa faca fata energiei lui debordante. Asa a ajuns sa fie scos afara pe hol si mai apoi pedepsit si batut. Ni s-a spus sa il ducem la specialist si asta am facut, insa educatorii probabil asteptau ca asta sa reseteze copilul – bineinteles ca asta nu s-a intamplat. Terapia cu psihologul trebuia sa fie corelata cu ce se intampla la gradinita, insa cum acest lucru nu s-a intamplat, mersul la gradinita s-a transformat intr-o experienta cumplita si pentru noi, si pentru copil. Totul a culminat cu o zi in care l-am gasit pe baiat cu urechile negre  si cu vanatai pe corp.”, povesteste doamna D., mama copilului in cauza.

„Constienti ca astfel de situatii nu sunt singulare, am fost motivati sa infiintam un centru educational altfel – unul in care copiii si parintii sa beneficieze de servicii specializate si personalizate, in care oferta educationala – evaluarea si directionarea corecta a parintilor cu copii catre ajutor specializat, consiliere psihologica pentru copii, consiliere psihologica pentru parinti si apartinatori, logopedie, o abordare comportamentala care se centreaza pe o serie de principii si tehnici care au rolul de a transforma comportamentele nedorite intr-unele pozitive- sa se adapteze pe nevoile fiecaruia dintre ei. Se vor adauga, de asemenea, in curand si  o  Camera senzoriala si o Camera de observare, care sa fie la indemana, pentru copii si specialisti, in acelasi loc” – spune Amedeea Enache, directorul Fundatiei Estuar.

Activitatile educative vor fi, asadar, dublate de cele de dezvoltare personala, prin ateliere multidisciplinare, care imbina muzica, arta sunetelor, cu istoria, geografia sau mestesugurile, pentru o experienta completa si inedita, care antreneaza toate simturile.

Mai multe detalii despre centru pot fi gasite pe www.copilcuminte.ro.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme