- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
EVENIMENTENoi servicii de recuperare pentru copiii cu handicap din sectorul 6

Noi servicii de recuperare pentru copiii cu handicap din sectorul 6

copil ocrotit de mama sa (www.emaramures.ro)În sectorul 6, în prima lună de funcţionare a echipei mobile care furnizează servicii de recuperare a copiilor cu handicap, un număr de 10 copii, nedeplasabili, au fost incluşi în programul de recuperare medicală şi reabilitare, în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de sprijin al copiilor cu dizabilităţi aflaţi în propriile lor familii” implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Echipa mobilă compusă din kinetoterapeut, logoped, psihopedagog, psiholog şi asistent social desfăşoară activităţi de recuperare şi reabilitare a copiilor cu dizabilităţi, aflaţi în propriile familii, contribuind în acest fel la integrarea socială a copiilor.

Serviciile oferite sunt: kineto-terapie, logopedie, acordarea de suport psihologic, asistenţă socială, activităţi educaţionale pentru copil (dezvoltarea de abilităţi cognitive, capacitatea de învăţare, socializare).

Pentru desfăşurarea activităţilor de recuperare şi reabilitare a copiilor cu dizabilităţi, echipa mobilă este dotată cu un autoturism special echipat, echipamente medicale şi de recuperare psiho-motorie a copilului cu dizabilităţi (echipamente kinetoterapie, logopedie, materiale de stimulare cognitivă şi pluri-senzorială, teste psihologice).

În prezent, în sectorul 6, sunt 864 de copii cu handicap, dintre care un număr de 83 sunt nedeplasabili, copii pentru care se impune intervenţia specializată, la domiciliu, în vederea recuperării şi reintegrării lor în societate.

Pe parcursul acestui an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 va incude toţi cei 83 de copii în programul de recuperare al echipei mobile.

Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale prin DGPC Sector 6 şi finanţat prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European, este implementat în sectorul 6, în baza unei Convenţii de colaborare, aprobată de Consiliul Local Sector 6, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

 

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme