- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
ADOLESCENTIAnturajMiniștii de Externe ai României și Georgiei, discuție despre Parteneriatul strategic

Miniștii de Externe ai României și Georgiei, discuție despre Parteneriatul strategic

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut o convorbire telefonică cu omologul georgian, Ilia Darchiashvili, privind modalităţile de aprofundare a cooperării bilaterale, în spiritul Parteneriatului strategic, informează MAE.

Respectivul parteneriat a fost semnat la Bucureşti, la 11 octombrie 2022, de preşedinţii celor două state.

Ministrul român de externe a reiterat susţinerea României pentru aspiraţiile Georgiei de integrare europeană şi euroatlantică. Luminiţa Odobescu a salutat recenta evaluare preliminară a Comisiei Europene, care evidenţiază progresele realizate de autorităţile de la Tbilisi într-o serie de domenii. De asemenea, a subliniat, în context, importanţa intensificării eforturilor autorităţilor georgiene în perioada următoare.

Cei doi miniştri au reafirmat angajamentul comun de a contribui, în continuare, la dezvoltarea dialogului politic şi la extinderea cooperării sectoriale în toate domeniile de interes. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

The post Miniștii de Externe ai României și Georgiei, discuție despre Parteneriatul strategic appeared first on România Liberă.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme