- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
ADOLESCENTIAnturajGreva profesorilor ar putea înceta luni

Greva profesorilor ar putea înceta luni

După negocierile care s-au purtat duminică, la Palatul Victoria, între premierul Ciucă și liderii sindicali din Educație, premierul Nicolae Ciucă și ministrul Ligia Deca au anunțat că greva profesorilor ar putea înceta luni, 12 iunie 2023, urmând ca marți, 13 iunie, să se țină cursuri normal.

Duminică, 11 iunie, la sediul Guvernului s-a purtat o nouă discuție cu liderii sindicali din Educație. Din partea Guvernului, la discuție au participat șeful Executivului, Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Ligia Deca, precum și ministrul Muncii, Marius Budăi. De asemenea, la întâlnire a participat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu – acesta pregătindu-se să preia postul de premier. În urma discuțiilor cu liderii sindicali, premierul Ciucă a precizat că „astăzi” (duminică, 11 iunie) va fi pus „în transparență”, adică va fi publicat pe internet, proiectul unei noi Ordonanțe de Urgență. Potrivit premierului Ciucă, una dintre prevederile din proiect este aceea că, de la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul minim brut pe economie. Această majorare salarială este principala revendicare formulată de protestatarii din Educație. În urma includerii acestei măsuri în proiectul de OUG, liderii sindicali din Educație urmează ca, până luni la ora 10 dimineața, să dea un răspuns privitor la continuarea sau la încetarea grevei. Greva din Educație durează de trei săptămâni. După discuțiile care s-au purtat duminică, 11 iunie, atât premierul cât și ministrul Educației s-au declarat optimiști, în sensul că speră că greva va înceta. Încetarea grevei, care ar fi anunțată luni, 12 iunie, ar însemna că ziua de 12 iunie este ultima zi de grevă și că în ziua de 13 iunie se țin cursuri.

„Efortul bugetar” pentru această „creștere suplimentară” salarială ar fi de 700 de milioane de lei, peste cele 2,2 miliarde care erau deja necesare pentru aplicarea Ordonanței de Urgență 53 / 2023, a precizat ministrul Ligia Deca. OUG 53, deja publicată în Monitorul Oficial, fusese abrobată la 1 iunie 2023. OUG 53 prevedea o creștere medie de 20 la sută a salariilor din Educație. Acum, prin OUG care ar putea fi aprobată la 12 iunie 2023, această creștere medie ar fi de 25 la sută. Nu se știe deocamdată dacă viitoarea OUG va anula OUG 53 sau dacă va reprezenta o completare la OUG 53.

Doar după ce liderii sindicali ar anunța, luni la ora 10, că greva din Educație continuă, Executivul va aproba OUG care mărește salariile cu 25 la sută. Dacă însă liderii sindicali nu anunță încetarea grevei, acest proiect de OUG nu va mai fi aprobat, la 12 iunie, de către Executiv. Ministrul Ligia Deca a precizat foarte clar această condiție. În plus, pe timpul grevei, salariații care nu lucrează nu-și primesc salariile, a precizat ministrul Educație.

Ministrul Ligia Deca a anunțat, după ședința de Guvern din 11 iunie, că Executivul pune în transparență decizională proiectul de OUG care va acorda noi majorări salariale pentru salații din Educație. Această OUG va fi aprobată de Executiv în ședința de luni, 12 iunie. În schimb, se speră ca profesorii să înceteze greva.

„Ceea ce noi am discutat astăzi (duminică, 11 iunie 2023 – n.n.) cu liderii federațiilor sindicale este îmbucurător. Ei spun că sunt semnale pozitive”

Ligia Deca,

Ministrul Educației

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

The post Greva profesorilor ar putea înceta luni appeared first on România Liberă.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme