Sindicatele au anunțat, luni, că greva din Educație a încetat, iar Nicolae Ciucă a declarat, drept consecință, în ultima zi în care a fost premier, că guvernul pe care l-a condus aprobă Ordonanța de Urgență prin care mărește salariile profesorilor cu 1300 de lei brut.
Ordonanța de Urgență aprobată în ședința de Guvern din 12 iunie 2023 fusese publicată cu o zi înainte, sub formă de proiect, pe site-ul Ministerului Educației. Sindicatele au anunțat că suspendă greva luni dimineață, în jurul orei 11,30. Motivul pentru care s-a anunțat suspendarea și nu încetarea grevei a fost acela că protestatarii doreau să vadă publicată Ordonanța în Monitorul Oficial, înainte să anunțe încetarea grevei. Proiectul acestei OUG a fost elaborat după îndelungi negocieri între liderii sindicali și oficialii Guvernului, în frunte cu premierul Ciucă. Deși nu s-a insistat pe acest aspect, la multe runde de discuții a participat și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Ciolacu este cel care va prelua funcția de premier de la Ciucă și care va aplica, astfel, angajamentele luate de Ciucă în fața sindicatelor.
Pe agenda ședinței Executivului din data de 12 iunie au figurat două acte referitoare la Educație. Primul este o „ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat”. Aceasta este Ordonanța care mărește salariile cadrelor didactice cu 1300 de lei brut, începând de la 1 iunie 2023. Al doilea document despre Educație discutat la 12 iunie a fost „PROIECTUL DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar precum și primă de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învățământul de stat suportate din fonduri externe nerambursabile”.
În urma majorării cu 1300 de lei brut, salariul profesorului debutant ajunge la circa 3100 de lei net. În urma aceleiași majorări, salariul profesorului cu vechime de peste 25 de ani ajunge la circa 4000 de lei net. Dincolo de aceste majorări, care se aplică de la 1 iunie 2023, noi majorări ar urma să fie aplicate de la 1 ianuarie 2024. Abia majorările care se aplică din 1 ianuarie 2024 vor aduce salariul profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie. OUG aprobată la 12 iunie 2023 precizează că majorările din 2024 vor fi reglementate prin viitoarea Lege a salarizării. Iar această lege va fi dezbătută și aprobată în Parlament în toamna anului 2023, urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024. Potrivit OUG din 12 iunie 2023, la 1 ianuarie 2024 se va acorda doar prima tranșă, de 50 la sută, din majorarea care va aduce salariul minim al profesorilor la nivelul salariului mediu pe economie.
Întreaga Coaliție de guvernare, deci și PSD, condus de viitorul premier Ciolacu, au acceptat majorările salariale pentru angajații din Educație, a precizat, înaintea ședinței de Guvern din 12 iunie, actualul premier, Nicolae Ciucă. În schimbul celor două Ordonanțe de Urgență aprobate în ziua de 12 iunie 2023, sindicatele din Educație au acceptat încheierea grevei.
„Sunt două Ordonanţe de Urgenţă, pentru că una vizează asigurarea creşterilor salariale de la bugetul de stat şi desigur asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vor fi pe liniile de finanţare europeană”
Nicolae Ciucă,
Prim-ministru
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
The post Greva din Educație a încetat. Guvernul a mărit salariile profesorilor cu 1300 de lei brut appeared first on România Liberă.




