Enurezisul la copii

„Ştiţi, sunt deja câteva săptămâni bune de când Dragoş udă patul în timpul nopţii! Şi Dragoş al meu e şcolar în clasa întâi.” Cu îngrijorare, aşa a început o discuţie telefonică cu un părinte.

Problematica enurezisului este una destul de des întâlnită la copii (mai frecvent la băieţei decât la fetiţe), chiar şi la cei mai mari, de 10-11 ani. „Enurezis” nu înseamnă altceva decât udatul patului în timpul somnului. Până la vârsta de 5, chiar 6 ani, udatul patului nu reprezintă chiar o problemă, pentru că acest lucru este firesc pentru copii – până la această vârstă îşi maturizează controlul vezicii urinare şi, în consecinţă, diagnosticul de enurezis nu trebuie pus. După această vârstă, dacă anurezisul apare, trebuie să ne punem o serie de întrebări:
– când apare udatul patului, ziua sau noaptea?
– unde apare, la grădi/şcoală sau acasă? Sau în ambele locuri (obetinem informaţii cu referire la mediul, contextul în care copilul udă patul)?
– cât de des se întâmplă?
– există un anumit pattern al udatului patului? Părinţii pot ţine un jurnal pentru a găsi mai uşor acest pattern, a face mai lesne legătură între anumite întâmplări/evenimente şi enurezis.
Cauzele, însă, sunt multiple. Primele la care ne gândim sunt cele de ordin medical, fiziologic:
– infecţii ale tractului urinar;
– cistită;
– dificultăţi la trezirea din somn;
– obstrucţia uretrei;
– vezica urinară mică;
– uretră ectopică;
– diabet.
Când investigăm această problemă, este foarte util să luăm în calcul şi:
– istoricul familial al enurezisului – factorii genetici joacă un rol important aici;
– istoricul copilului legat de hrănire/alimentaţie şi hidratare;
– istoricul somnului copilului – ce fel de somn a avut până atunci? Cum este somnul lui acum? Enurezisul este deseori legat de o tulburare a somnului;
– istoricul învăţării oliţei. Este posibil că unii părinţi să fi renunţat prea devreme la scutece, sau procesul de învăţare a oliţei să fi fost unul stresant pentru copil.
Când cauzele medicale au fost eliminate, urmează să luăm în calcul căuşele psihologice:
-în viaţă copilului a intervenit o schimbare/modificare. Fie a schimbat locuinţa, oraşul, şcoală sau doar camera; fie părinţii s-au separat; fie a apărut o surioară/frăţior. Uneori, un lucru care nouă, adulţilor, ni se pare banal sau lipsit de importantă, poate crea un adevărat deszechilibru emoţional copilului;
-poate vrea, doar, să atragă atenţia părinţilor sau să-i pedepsească;
-poate îi este frică de ceva. De multe ori, unele frici pot fi cauza udatului patului. Uneori, debutul vieţii de şcolar şi mediul diferit de la şcoală, rigiditatea actului educaţional, aşteptările nerealiste ale părinţilor, frustrările, temerile, performanţă scăzută sau teamă de eşec pot determina udatul patului. Sau, poate copilului îi este frică de întuneric.
Managementul enurezisului, oricare ar fi cauzele acestuia, trebuie să pună accent pe modificări comportamentale şi întăriri pozitive. Atitudinea parentală trebuie să fie una de înţelegere a problemei, iar sancţiunile/pedepsele nu ajută deloc (dimpotrivă, obţinem efectul invers).
Sfaturi utile în abordarea acestei problematici:
• Când copilul udă patul, nu-l certă, nu-i face observaţie! Oricum el se simte ruşinat, nu accentua emoţia pe care o simte!
• Explică-i cu calm că este doar un accident (dacă se întâmplă rar)!
• Da-i copilului o explicaţie pentru ce s-a întâmplat! Orice om are nevoie de explicaţii ale problemelor lui (uneori, doar înţelegând-„Aha! Deci de aici mi se trage!”- se diminuează şi simptomele, problema scade în intensitate şi motivează persoană în rezolvarea ei). Astfel, spuneţi-i de ce apare enurezisul (informaţi-va înainte şi traduceţi asta pe limba lui) şi explicaţi-i că nu este vină lui.
• Acceptaţi voi, părinţii lui, că nu este vina copilului. O face INVOLUNTAR!
• Uneori, inconsistenţa şi inconsecvenţă în educarea copiilor sau un stil parental neadecvat determina copilul să regreseze într-un stadiu inferior (de bebe) de dezvoltare. Stabileşte, astfel, reguli şi limite clare în disciplinarea copilului. De asemenea, stabiliţi o rutină a programului zilnic al copilului, pentru că haosul exterior ajunge să determine haosul interior. Copilul are nevoie de repere!
• Implică-l în schimbarea şi spălarea aşternutului. Se conştientizează, astfel, mai bine, consecinţele udatului patului.
• Cu două ore înainte de culcare, nu-i mai da să bea lichide.
• Du-l la toaletă înainte de culcare şi, mai apoi, după o oră şi jumătate după ce a adormit. Unii specialiști recomandă chiar să-l trezeşti din 3 în 3 ore pentru a merge la toaletă.
• Creează un program, o rutină a mersului la toaletă şi ziua – măcar de 3-4 ori să meargă la toaletă.
• Poţi face, împreună cu el, un calendar al reuşitelor şi nereuşitelor. Recompensează copilul pentru reuşite, dar NU-l pedepsi pentru nereuşite.
• Chiar dacă, pentru ţine situaţia este foarte obositoare, tensionată şi stresantă păstreză-ţi calmul şi tratează enurezisul că pe o boală – când îl doare măseaua nu-l cerţi, nu tipi la el, nu-i aşa? Procedează aşa şi în acest caz. Răbdarea, calmul şi înţelegerea sunt elemente cheie în depăşirea, cu succes, a enurezisului.