- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
COPIIActivitati educativeDivertiland Summer Fest - un festival cu şi pentru copii

Divertiland Summer Fest – un festival cu şi pentru copii

Pe 18 iunie 2017, între orele 12:00 și 16:00, Divertiland Water Park împreună cu Asociația Colorăm Zâmbete cheamă copiii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani să sărbătorească pasiunea lor pentru muzică, dans şi teatru în cadrul ediției a II-a a Festivalului Divertiland Summer Fest.

Ca şi anul trecut, sunt așteptați peste 300 tineri artiști la Divertiland Summer Fest, în ceea ce se dorește a fi o manifestare a talentului pur, nu o competiție. Scopul festivalului este acela de a încuraja tinerele talente să urce pe scenă și să-și învingă frica de a se exprima în fața unui public alcătuit din peste 4.000 oameni. Festivalul are rolul de a-i face pe copii să se cunoască între ei, dar și să se remarce prin talentul lor în cadrul comunității artistice.

Înglobând toate artele spectacolului, Divertiland Summer Fest este o experiență completă pe care o vor trăi intens nu doar părinții micilor artiști, ci și mulți alți copii care fie vor deveni fani, fie vor aspira, la rândul lor, să urce pe scenă ediția viitoare. La finalul festivalului audienţa va fi încântată de artiști deja consacrați din entertainmentul autohton. Deși sunt nume care vor da greutate festivalului, emoțiile cele mai mari sunt de partea lor, căci nu le va fi ușor să se ridice la înălțimea spectacolului făcut de tânăra generație. Divertiland Summer Fest se va încheia prin 2 concerte susținute de Fabian Sanchez şi Amna.

Apoi copiii vor continua să petreacă o zi de neuitat în cel mai mare parc acvatic din ţară, se vor putea bucura de toate facilitățile parcului și vor experimenta o primă zi de vacanță în adevăratul sens al cuvântului. O atracție special concepută pentru ei este Splash Attack, cunoscută şi drept Fortăreața Ploii – un curs cu obstacole „răcoritoare”, care îmbină aventura cu bălăceala. O altă zonă dedicată copiilor este Los Petitos, cu tobogane și piscine construite special pentru vârstele și înălțimile lor.

Divertiland Water Park poate fi descris drept o oază de răcoare și bucurie, o evadare din atmosfera sufocantă a caniculei urbane. Aflat la ieșirea din cartierul Militari, reprezintă o reinventare totală a conceptului de divertisment în aer liber. Parcul acvatic dispune de 22 tobogane, piscină cu valuri, plajă cu nisip auriu, unicul lazy river din ţară, 9 restaurante și baruri, precum și multe alte facilitați destinate atât adulților, cât și celor mici.

Despre Divertiland Water Park

Amplasat pe Str. Divertismentului, nr. 1, Divertiland Water Park este cel mai mare parc acvatic de distracții în aer liber din București, aflat la ieșirea din cartierul Militari. Deschis la jumătatea sezonului estival 2012, Divertiland este primul concept de parc de distracții dezvoltat după cele mai înalte standarde internaționale din industria divertismentului de către dezvoltatorul nr 1 mondial White Water West. În următorii ani, prin investiții continue în facilități de distracție în aer liber, precum și acoperite, Divertiland va deveni cea mai importantă destinație de entertainment pentru Europa de Sud-Est.  

La Divertiland se poate ajunge atât cu autoturismul personal, cât și cu autobuzul 236, cu microbuzele gratuite puse la dispoziție de parc, precum și cu trenul care oprește chiar în stația Divertiland. Mai multe detalii aici.

Noutăți pe Facebook sau pe www.divertiland.ro

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme