Primul an de viaţă este unul dintre cei mai „bogaţi” ani la nivelul achiziţiilor din viaţa unui copil. Bebe ajunge să stea în funduleţ, să meargă de-a buşilea; deja nu mai gângureşte şi ajunge să spună primele cuvinte cu sens; alimentaţia s-a diversificat, iar simţurile s-au ascuţit şi perfecţionat şi ele.
În debutul celui de-al doilea an, copilul se poate deplasa singur – fie că e de-a buşilea, fie că face paşi inegali și cu baza lărgită, se poate caţăra pe pat şi pe scaune. Bineînţeles, la nivel psihomotric, fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Unii copii merg singuri la 10-11 luni, alţii la 13-14 luni. Important este să fie activi şi să exploreze mediul înconjurător. Acesta este un semn de „sănătate psihomotrică”.
Tot acum, mâinile sunt mai abile. Copiii dezvoltă pensa digitală (degetul mare şi cel arătător se ating pentru a putea apuca lucrurile mici), astfel că ei se transformă în „aspiratoare” mobile – vă va lua orice scamă sau gunoi de pe covor. Poate să apuce o cană/un pahar cu ambele mâini. La această vârstă, deja, copiii văd mult mai bine, aud mai bine, pipăie, însă principala sursă de cunoaştere este, încă, gura (cel puţin până la un an şi jumătate). Astfel, atenţie mare la tot ceea ce bagă în gură, pentru că există pericolul de a înghiţi obiecte mici, ascuţite, de a se sufoca sau îneca.
Cuvântul cheie la această vârstă este CURIOZITATEA. Pentru că se poate ridica şi caţăra, pasiunea lui este aceea de a explora mediul înconjurător (casa), de a deschide şi închide cutii, sertare, dulapuri. Înarmaţi-vă cu rabdare și calm, scoateţi tot ce aveţi pe rafturile de jos ale dulapurilor, goliţi sertarele şi lăsaţi-i spaţiu de explorare. Nu-l opriţi şi nici nu-i limitaţi curiozitatea prin prea multe restricţii ci, mai degrabă, însoţiţi-l în acest demers de cucerire şi cunoaştere, fiţi alături de el pe acest drum, asigurându-vă că locul este sigur, fără risc. Îi place să se mişte şi se mişcă din ce în ce mai mult, îi plac obiectele mici (atenţie la ele, aşa cum am subliniat mai sus), adoră să urce scările.
Tot acum, micuțul preferă culorile vii, aude sunete de la o distanță mică şi respinge mirosurile neplăcute.
Pe planul limbajului, puiul nostru acumulează un număr considerabil de cuvinte. Chiar dacă nu vorbeşte în adevăratul sens al cuvântului, în privința limbajului receptiv și al vocabularului pasiv face progrese mari.Copilul absoarbe cuvinte ca un bureţel! Dacă la 12-14 luni ar trebui să aibă un vocabular de 3-6 cuvinte, la vârsta de 2 ani, acesta ar trebui să poată formula propoziţii simple (cu subiect şi predicat), să folosească pronumele şi să aibă un vocabular de minim 12-15 cuvinte.
Ce poţi face tu ca părinte?
Este foarte util să-i citeşti şi să-i vorbeşti cât mai multe, chiar dacă, aparent, nu pare să te asculte sau să fie atent la tine. Citiţi poveşti scurte „împreună”, pentru că, la această vârstă, interesul pentru ilustraţii mari, frumos colorate este mare. De asemenea, îi place să răsfoiască paginile unei cărţi. Îl puteţi învăţa părţile corpului, pentru că pe la 16 luni poate să arate nasul şi gura, iar la 24 de luni ar trebui să cunoască părţile principale ale corpului. Faceţi acest lucru folosind o păpuşă, apoi arătaţi-i părţile corpului pe dumneavoastră şi, abia la final, pe corpul copilului. Construiţi poveşti şi jucaţi-vă!
Până la 18 luni, copilul poate să aducă o jucărie la cerere şi să clădească un turn din 3-4 cuburi, dar şi să urmărească ilustraţiile dintr-o carte.
La nivelul autonomiei, ar trebui să fie lăsat să mănânce singur. Va face mizerie pe jos, e adevărat, se va murdări şi el din cap până-n picioare, dar antrenamentul începe de pe acum! (Am văzut copii de 8 ani care erau hrăniţi de către adulți, ceea ce nu mi se pare admisibil.) Dacă vrem să avem un copil încrezător în forţele proprii, trebuie să-l învăţăm încă de pe acum să se descurce singur.
Se pare că tot acum îşi fac apariția primele frici ale copilului – frica de apă, de întuneric, sau de zgomote puternice. Normalizaţi aceste situaţii şi asiguraţi copilul de toată dragostea dumneavoastră.
După vârsta de 18 luni, copilul fuge repede şi cade rar, poate lovi o minge, poate răsfoi o carte, poate clădi mai multe cuburi, poate imita desenul unui cerc, vocabularul este mai bogat şi poate folosi pronumele (eu, tu, el/ea). Jucăriile preferate sunt mingea, tot ce se poate clădi, ce se încastrează şi tot ce face zgomot (spre disperarea părinţilor). Sunt foarte multe jucării în comerţ, iar alegerea este uneori dificilă. Puteţi să alegeţi jucării puţin costisitoare, dar să şi construiţi împreună foarte multe. Nu uitaţi că, orice jucărie i-aţi cumpăra, important este să vă jucaţi ÎMPREUNĂ!
Tot în acest al doilea an de viaţă începe diciplinarea. Puiuțul nostru învaţă acum interdicţiile (NU ai voie!), însă aceste interdicţii nu ar trebui să fie prea numeroase, iar părinţii să fie perseverenţi şi consecvenţi, să recompenseze tot ceea ce copilul a făcut bine şi să sancţioneze ce nu a făcut bine, conform regulei.
Este prea devreme pentru a începe disciplinarea?
Dacă acum nu putem pune limite, când copilul va avea 13-14 ani, nici atât nu vom reuşi! Nu te teme, nu este prea mic pentru a începe disciplinarea, ci chiar momentul propice – spun specialiştii. Nu uita că părinţii dau reperele copilului, iar el se va ghida după acestea. Dacă reperele nu există şi nu sunt puse atunci când copilul este în formare, mai târziu, când este deja format, este foarte posibil că el să-şi fi format propriile repere, iar părinţii cu greu vor mai putea să-şi „impună” propriile reguli.
Din punctul de vedere al inteligenței emoționale, copilul în al doilea an de viaţă dezvoltă o gamă largă de emoţii în comunicarea cu ceilalţi, zâmbeşte şi se recunoaşte în oglindă, începe să prezinte gelozie atunci când mama nu este lângă el, anxietate când cel ce-l îngrijeşte nu este acolo. Se înfurie, se joacă singur, dar îi place la nebunie să se implice în jocuri cu adulţii, manifestă emoţii negative şi îşi exprimă afecţiunea puternică faţă de părinţi/cei ce-l îngrijesc.
Pornind de la tot ceea ce ar trebui să poată să facă/să ştie puiuțul în al doilea an de viaţă, puteţi construi jocuri astfel încât să stimulaţi copilul în achiziţionarea acestor comportamente. Jucându-ne cu el, fiind alături de el, sprijinindu-l, iubindu-l, copilul va învăţa cel mai important lucru, pe care se construieşte totul: se poate baza pe părinţii lui; părinţii lui sunt alături de el şi răspund nevoilor (nu dorinţelor) lui.
Mirela Tiganas
Psiholog clinician specialist/psihoterapeut
Tel.: 0751291115
www.psymind.ro
mirela.tiganas@gmail.com
