- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
BEBELUSIBotez copilCe este botezul?

Ce este botezul?

botez-11

Picture 1 of 2

Botezul reprezinta cea mai importanta taina crestina, prin savarsirea careia oamenilor li se sterge pacatul stramosesc si devin parte a trupului Mantuitorului.

Potrivit credintei crestin ortodoxe, botezul copilului se face destul de devreme, la numai 40 de zile de la venirea sa pe lume. Cu toate acestea, pot exista situatii in care scufundarea pruncului in criselnita sa se faca mai tarziu.

Prin botez, copilul este afundat in apa sfintita de catre preot de trei ori, in numele Sfintei Treimi, in asa fel incat bebelusul sa devina parte a bisericii lui Hristos. Botezul se realizeaza in biserica, de catre un preot sau episcop. In cazuri urgente, aceasta taina poate fi savarsita si in afara bisericii, in spital sau acasa, atunci cand copilul este bolnav si poate fi realizat chiar si de catre orice persoana botezata, cu conditia ca aceasta sa realizeze aceasta taina in numele Sfintei Treimi, rostind „Se botează robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui, Amin. Şi al Fiului, Amin. Şi al Sfântului Duh, Amin. Acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin”.

Botezul este una dintre cele mai vechi taine crestine, datand inca de pe vremea in care Mantuitorul a fost botezat de Sfantul Ioan Botezatorul. Cu toate acestea, in trecut, pruncii nu puteau fi botezati mai inainte de parintii lor si tocmai de aceea, se intarzia destul de mult aceasta taina. Cu timpul lucrurile s-au schimbat, astfel ca in anul 253 pruncii erau botezati la numai opt zile de la nastere. De-a lungul timpului, botezul a trecut prin numeroase incercari, astfel ca au existat perioade in care acesta a fost interzis, plecandu-se de la premisa ca pruncii nu aveau de ce sa fie botezati intrucat nu erau urmariti de niciun pacat stramosesc fiind mult prea mici.

Citeste si:

Slujba de botez

Obiceiuri si traditii de botez

Ce trebuie sa faca parintii?

Ce trebuie sa faca nasii?

Lucruri necesare pentru botez

Cat costa trusoul de botez?

Rolul moasei

Scoaterea din mir a copilului

Alegerea numelui

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme