Marcel Pavel se află internat la Institutul „Matei Balş” din Capitală. Surse medicale au declarat pentru Agerpres artistul ar fi infectat cu noul coronavirus.
Marcel Pavel a fost dus cu izoleta la spital, noaptea trecută. Artistul se simțea rău de câteva zile, însă credea că are o simplă răceală.
„Sunt răgușit, cred că am răcit la filmări. Familia mea se simte bine”, declarase Marcel Pavel în urmă cu o zi.
Reprezentanții Institutului Matei Balș au precizat că nu pot oferi mai multe amănunte despre starea de sănătate a artistului.
Marcel Pavel are 60 de ani și este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți din România. Marcel Pavel este căsătorit cu balerina rusoaică Violeta Șmîșleaeva, fostă componentă a corpului de balet al celebrului Teatru Bolșoi din Moscova. Marcel și Violeta au trei copii.