Mama se intreaba daca un copil de sase ani este suficient de constient pentru a sti ce sunt minciuna si adevarul. Aceste probleme contrariaza pe parinti, cu atat mai mult cu cat copilul pare ca minte cu multa naturalete.
Varsta la care un copil face diferenta intre fictiune si realitate este foarte variabila. Copilul nu poate fi inteles decat in planul lucrurilor concrete, iar ea nu ne da nici un exemplu de minciuni ale copilului. Pot exista diferite motive pentru care copilul nu spune adevarul.
Poate fi vorba de ceea ce noi numim mitomanie. Copilul spune ceva neadevarat, dar gratuit, care nu face rau, dar nici bine, o simpla nascocire. Viata imaginara a unui copil trebuie, bineinteles, ocrotita. Are nevoie de ea. Este partea de poezie a fiintei umane, deoarece sunt atat de putine lucruri pe care le putem realiza; suntem atat de neputinciosi, incat ne imaginam tot ceea ce nu putem avea sau face. Poezia si teatrul sunt facute din imaginar. De ce adultii se uita la TV? Deoarece nu este adevarat. Ne scaldam toti in acest „nu e adevarat” care este cultura.
Poate fi vorba despre un copil care vrea sa intre in conflict cu parintele sau, care nu a mai intalnit conflictul in joaca sa. Parintele ar trebui sa afle de ce il amuza pe copil minciuna si sa-si raspunda plecand de la lucruri concrete. Mama ar putea sa se gandeasca daca ea sau sotul ei nu i-au spus vreodata minciuni copilului, in legatura cu nasterea copilului sau cu Mos Craciun. Pe scurt copilul trebuie sa fie inteles, nu certat.
Sau, poate, copilul acesta a dat candva vina pe cineva pentru un lucru de care era singura vinovata? Anumiti copii mint pentru a de deculpabiliza pur si simplu pentru ca sunt inteligenti. Exista copii care spun un lucru neadevarat doar pentru a parea mai adevarat, deoarece nu intelegeau ceva…
Sa nu ne infuriem, deoarece furia nu rezolva niciodata nimic. In orice caz, parintii gresesc cand insista pe langa copil. Trebuie vorbit si reflectat impreuna cu copilul, dar nu trebuie niciodata hartuit pentru a afla „adevarul”. Un copil nu trebuie lasat niciodata sa se afunde intr-o minciuna ca sa se dezvinovateasca, mai ales cand nu e nici un pericol. Fapta a fost comisa.
Copilul neaga ca el este faptasul deoarece nu-si poate asuma vinovatia? Trebuie sa-i spunem „Bine, vad ca ti-e prea rusine sa recunosti. Ai dreptate, dar fa in asa fel incat sa nu se mai intample”. Copilul trebuie asigurat ca este iubit si sa-i ceri iertare pentru ca l-ai banuit. Aceasta lectie da roade pe termen lung. Si este mai bine decat sa faci din asta o drama.
Sursa: Cand apare copilul, Francoise Dolto
sursa foto: nextgenmilspouse.com
