- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
COPIICamera copiluluiCamere de băieţi care te pot inspira pe tine şi pe copilul...

Camere de băieţi care te pot inspira pe tine şi pe copilul tău

Dacă în articolul de săptămâna trecută am acordat atenţie camerelor pentru fete, în acest articol voi prezenţa câteva camere pentru băieţi. Ceea ce deosebeşte la prima vedere o cameră pentru fete comparativ cu o cameră pentru băieţi sunt culorile. Alb, gri, roz, roşu, galben, violet sunt alegerile cele mai des întâlnite în decorul camerei unei fete, chiar dacă în unele cazuri se mai strecoară tonuri şi nuanţe de albastru şi verde, culori considerate specifice în amenajarea camerei unui băiat.

Nu vei vedea pereţi sau accesorii roz în camera unui băiat, dar culori precum roşu, portocaliu sau galben sunt binevenite în paleta cromatică utilizată în amenajarea camerei. În funcţie de vârsta copilului, camera trebuie să beneficieze de anumite piese de mobilier în concordanţă cu necesităţile şi activităţile celui mic. Indiferent de alegerea făcută în ceea ce priveşte decorul camerei, trebuie luat în considerare faptul că podeaua reprezintă pentru cel mic spaţiul de joacă, drept urmare, este necesar ca o parte a acesteia să rămână liberă. Prezenţa unei măsuţe sau a unui birou, în vederea desfăşurării activităţilor creative şi şcolare, se impune atunci când copilul împlinește vârsta de 3-4 ani.
Un interior monocromatic, sau decorat cu alb şi negru, cu pereţii trataţi cu diverse modele, va induce o stare de ordine şi calm, chiar dacă este ticsit cu jucării.


Dacă ţie şi copilului tău va plac interioarele colorate, nu te feri să vopseşti pereţii în culori tari sau să alegi un poster colorat pentru unul sau mai mulţi pereţi din încăpere, să introduci în amenajare accesorii colorate sau piese de mobilier în culori vibrante. Schemele cromatice albastru-roşu-galben, albastru-portocaliu sau albastru-verde pot reprezenta punctul de pornire al unei asfel de amenajări.


Ca orice băiat, cu siguranţă şi băiatul tău admiră cel puţin un supererou. Cu ajutorul unor stickere lipite pe perete (sau a unui tapet/poster ), al accesoriilor (haine de pat, draperii, covor, perne decorative, figurine ), poţi crea o atmosferă în camera celui mic care să aibă ca temă principală supereroul preferat de acesta.


Alegând o temă pentru camera celui mic, îţi va fi mai uşor să te orientezi atunci când vine vorba de amenajarea camerei acestuia. Poţi opta astfel, pentru o temă al cărei element central să fie natura, alegând o parte a acesteia: pădurea, marea, munţii. Cu ajutorul pieselor de mobilier (un pat care seamănă cu un cort ), al accesoriilor (un covor care imită blana unui urs, o draperie imprimată cu elemente care se regăsesc în pădure – animale sau plante), al modului de decorare al pereţilor, îţi va fi uşor să creezi atmosfera dorită.


O camera decorată într-un stil minimalist, va oferi mai mult spaţiu de joacă băiatului tău, atâta timp cât eşti adeptul unei astfel de amenajări mai austere în ceea ce priveşte prezenţa pieselor de mobilier.

Articol semnat de Flavia Lorena Irimescu, decorator interioare, telefon: 0747666473

Foto: http://www.pinterest.com

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme