- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
BEBELUSIIngrijirea bebelusuluiBebelusii, intre educatie si ingrijire

Bebelusii, intre educatie si ingrijire

De foarte mici copiii invata ceea ce vad in jurul lor. De aceea, chiar si prichindeii intre zero si trei ani au nevoie de educatie, in egala masura in care au nevoie de ingrijire. Psihologii sustin ca 80% din creierul unui copil se dezvolta deja pana la trei ani daca cineva se ocupa de asta. Cu toate acestea, notiunea de educatie timpurie nu este foarte cunoscuta in Romania.

„Pentru ca un copil sa creasca, sa se dezvolte plenar in toate domeniile dezvoltarii, se vorbeste din ce in ce mai mult de importanta educatiei timpurii. Cu alte cuvinte, importanta acordata dezvoltarii timpurii a copilului, adica de la nastere la trei ani, educatie care presupune in egala masura invatare, ingrijire si protectie. Daca suntem constienti de importanta primilor ani de viata in educatia si dezvoltarea unui copil, vom incerca sa-i oferim acestuia experiente de invatare de la nastere, atat in familie, dar si intr-un cadru institutionalizat, atunci cand acesta este posibil”, spune Cristiana Boca, profesor consilier scolar si directorul Gradinitei particulare Bambi.

Specialistii in educatie timpurie recomanda ca intre zero si trei ani, copiilor sa li se vorbeasca mult si chiar in limbi straine, cineva sa le cante, sa le citeasca, sa le arate litere si cifre. Cum mamele sunt incurajate sa se intoarca la serviciu cat mai repede, nu au alta solutie si isi duc bebelusii la cresa sau la gradinite unde se accepta copii foarte mici. Asta, deoarece din peste 1,4 milioane de copii pana in trei ani, cati are Romania, doar 13.500 au locuri in cresele de stat.

Exista, insa, alternativa gradinitelor private, unde copiii sunt admisi si la 2, chiar la 1 an. Parintii trebuie sa tina cont ca micutii au nevoie de un mediu care sa le respecte particularitatile de varsta si de invatare. „Au nevoie de mobilier adecvat, de jucarii adecvate varstei, de personal specializat care sa inteleaga particularitatile lor si care sa aplice metode adecvate, de o rutina zilnica structurata in functie de necesitati. Sistemul educational romanesc are nevoie de un curriculum pentru aceasta perioada anteprescolara, document care inca lipseste”, atrage atentia Cristiana Boca.

„Cu cat experientele de invatare ale copilului sunt mai diverse, cu atat copilul infloreste si il ajutam sa-si descopere sau sa-si exerseze aptitudini necunoscute”, mai spune profesorul consilier scolar. In ceea ce priveste specificul activitatilor la varsta de unu-doi ani, acestea se centreaza pe stimularea dezvoltarii in domeniile: dezvoltare fizica (motricitate fina si grosiera), dezvoltarea limbajului, dezvoltarea senzorio motorie si cognitiva.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme