- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
ADOLESCENTIAnturajVila Reginei Maria din Mamaia aflată în stare avansată de degradare ar...

Vila Reginei Maria din Mamaia aflată în stare avansată de degradare ar putea fi restaurată

Ministrul Culturii, Raluca Turcan susținea, vineri, că Vila Reginei Maria din Mamaia trebuie restaurată, menţionând că va identifica posibile surse de finanţare, astfel încât construcţia să fie readusă la valoarea pe care a avut-o.

„Vila Reginei Maria este un reper cultural şi o atracţie turistică populară la malul mării care trebuie salvat şi readus constructiv şi moral la valoarea pe care a avut-o. Pentru mine, este o prioritate să contribui la salvarea acestui monument istoric şi a patrimoniului construit la nivel naţional. Este şi o obligaţie ca un loc cu asemenea valenţe istorice să fie restaurat şi pus în valoare”, a scris ministrul Culturii, pe Facebook.

Turcan a precizat că a vizitat obiectivul alături de oameni care pot contribui la revitalizarea lui.

„Am decis să identific la nivelul Ministerului Culturii posibile surse de finanţare pentru refacerea construcţiei ce vor fi accesate odată ce aceasta va putea intra în administrarea instituţiei noastre. Am vizitat obiectivul alături de oameni care cunosc cauzele degradării monumentului, aflat astăzi într-o stare deplorabilă, şi care pot contribui la revitalizarea lui”, a mai transmis ministrul Culturii.

The post Vila Reginei Maria din Mamaia aflată în stare avansată de degradare ar putea fi restaurată appeared first on România Liberă.

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme