Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că România propune întocmirea unei liste de persoane care încearcă destabilizarea Republicii Moldova, urmând ca aceste persoane să fie supuse unor sancțiuni internaționale.
Ministrul Bogdan Aurescu a abordat chestiunea amenințărilor împotriva Republicii Moldova cu prilejul participării sale, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE). Principala temă discutată la reuniune a fost războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei și efectele sale asupra altor țări din Europa.
„În contextul mai amplu al efectelor agresiunii Rusiei, voi saluta astăzi decizia de lansare a Misiunii civile de Parteneriat pentru Republica Moldova, condusă de un diplomat român – și sunt foarte mândru că un diplomat român se află la conducerea acestei Misiuni. Data trecută, în cadrul Consiliului Afaceri Externe, am putut adopta decizia de a crea această Misiune. Acum luăm decizia de a lansa Misiunea și sper că lansarea propriu-zisă se va produce până la finalul acestei luni.
În același timp, voi prezenta o situație a procedurii pe care România a lansat-o, alături de alte state, de listare a persoanelor care acționează împotriva stabilității Republicii Moldova, în cadrul regimului de sancțiuni recent creat. La 20 februarie, în cadrul Consiliului Afaceri Europene, am propus crearea acestui regim de sancțiuni și sunt bucuros că, într-un timp record, probabil în urma celui mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni al Uniunii Europene, acest regim de sancțiuni a fost lansat. Așadar, sper ca aceste propuneri de listări să fie adoptate cât mai rapid”, a declarat ministrul Aurescu.
Ministrul român a amintit și faptul că, împreună cu alți șapte miniștri de Externe, a lansat inițiativa de a include „conflictele prelungite” („protracted conflicts”) pe agenda Consiliului Afaceri Europene, „în viitorul apropiat”. În această categorie s-ar include conflictele din enclava Nagorno – Karabah, din Afganistan sau din Transnistria. Aceasta este zona de est a Republicii Moldova, zonă controlată de separatiștii pro-ruși de la Tiraspol.
Instituțiile de la Chișinău investighează tentativele de destabilizare a Republicii Moldova, înregistrate în anii 2022 și 2023. Președinta Maia Sandu a sugerat că principalul inițiator al acțiunilor ostile ar fi politicianul Ilan Șor, condamnat pentru fraudă, care acum se află în Israel. Totuși, un reprezentant al partidului Șor a fost ales guvernator al regiunii autonome Găgăuzia.
„Instituțiile noastre documentează, strâng probe și sperăm să vedem mai multe rezultate ale acestei activități ca să ne ocupăm de cei care lucrează împotriva Republicii Moldova, care încearcă să ne submineze eforturile și care servesc intereselor rusești în țara noastră”
Maia Sandu,
Președinta Republicii Moldova
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
The post România propune sancțiuni internaționale împotriva persoanelor care încearcă destabilizarea Republicii Moldova appeared first on România Liberă.




