- Advertisement -Newspaper WordPress Theme
EVENIMENTECopiii s-au unit pentru cucerirea drepturilor

Copiii s-au unit pentru cucerirea drepturilor

Mircea Geoana (FONPC)Peste 300 de copii si adulti au participaţ  la evenimentul “Pentru cucerirea drepturilor noastre”, organizat de Federatia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) pe 20 noiembrie 2010 la Palatul Parlamentului, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la ratificarea de către Romania a Conventiei cu privire la Drepturile Copilului.

Initiativa a inclus o serie de actiuni artistice – o piesa de teatru, un spectacol de circ si dans si a culminat cu prezentarea din partea copiilor  a unei scrisori deschise pentru respectarea drepturilor lor.

„Este impresionant sa vedem sute de copii pe holurile celei mai impunatoare cladiri din tară, dorindu-si realizarea unui obiectiv comun– respectarea drepturilor lor”.

Consideram ca am realizat un pas important in atingerea acestui prim scop, iar prezenta Presedintelui Senatului, Mircea Geoana la acest eveniment confirma faptul ca mesajul copiilor a fost auzit !” a declarat Bogdan Simion, presedinte FONPC.

Alaturi de copii s-au aflat partenerii proiectului Fundatia PARADA, Ambasada Frantei în Romania, Reprezentanta UNICEF, Delegatia Wallonie-Bruxelles, Organizatia Internatională a Francofoniei şi Ambasada Canadei, reprezentanti ai Ambasadei Republicii Moldova şi Elvetiei la Bucuresti, Presedintele Senatului, Mircea Geoana, reprezentanti ai partidelor politice si ai Ministerelor, autorităţilor publice si ONG-uri.

Evenimentul a cuprins o piesa de teatru creata si jucata de un grup de copii si tineri  militanti pentru drepturile copiilor, în regia lui Laurentiu Calomfirescu, piesa ce poarta numele intregului eveniment – “Pentru cucerirea drepturilor noastre”. În cadrul  acestei piese, copiii au prezentat situatii de încalcare a drepturilor copilului la viata, la educatie, la opinie, la nondiscriminare, la sanatate etc.

Copiii si tinerii au redactat si o scrisoare pe care au inmânat-o reprezentantilor clasei politice, autoritatilor, tuturor adultilor prezenti, o scrisoare prin care militeaza pentru respectarea drepturilor copilului in Romania. Copiii au cerut sprijinul mass-mediei pentru diseminarea acestei scrisori, astfel incat cele exprimate de ei sa ajunga la toti decidentii mentionati in scrisoare.

In cadrul evenimentului a avut loc si un spectacol de circ oferit de copiii pregatiti în cadrul Fundatiei Parada, o expozitie de afise pe tema drepturilor copiilor create de Organizatia Internationala a Francofoniei. Artista Veronica Dumitrache a creat, impreună cu copiii prezenti, un afis al acestui eveniment si pliante. S-a lansat si videoclipul muzical realizat de copii pe tema drepturilor copilului. Acest videoclip conţine un imn al integrarii compus de catre grupul de copii, muzica Anda Larisa Iosip, Hip Hop de Alexandra Dima şi Gabriela Dincă, video Adrian Gheorghe.

In cadrul aceleiasi initiative, FONPC a creat forumul de discutii “Cucerirea drepturilor noastre” prin intermediul retelei de socializare facebook, unde tinerii si copii sunt incurajati sa isi exprime opiniile privind drepturile lor. Cele mai semnificative 109 mesaje, opinii au fost atasate la 500 de baloane care au fost lansate in cadrul spectacolului de la Palatul Parlamentului.

Sponsori au fost UNICEFF, OIF, Delegatia Wallonie-Bruxelle , Ambasada Canadei precum si Carrefour  Romania.

Articolul precedentPentru cucerirea drepturilor noastre
Articolul următorScrisoarea copiilor

Subscribe Today

GET EXCLUSIVE FULL ACCESS TO PREMIUM CONTENT

SUPPORT NONPROFIT JOURNALISM

EXPERT ANALYSIS OF AND EMERGING TRENDS IN CHILD WELFARE AND JUVENILE JUSTICE

TOPICAL VIDEO WEBINARS

Get unlimited access to our EXCLUSIVE Content and our archive of subscriber stories.

Exclusive content

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme

Latest article

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme